V

Se făcuse deja o lună de când nu-i mai dăduse niciun semn. Spera că timpul care trecuse printre cele două paralele care se îndepărtau tot mai mult un de alta, el și ea, să mai fi liniștit apele. Nu putea fi, totuși, sigur de nimic. Se uita la meteo când i-a trecut prin minte gândul că s-ar putea să n-o mai vadă niciodată. Viața lui depindea de ea și era mai mult decât conștient că într-o zi vor da iar nas în nas. Ce vor face atunci ? Se vor uita unul la altul cu ochii lor lipsiți de orice nuanță și rugându-se amândoi ca celălalt să nu-i fi recunoscut ? Dacă asta n-ar putea fi o soluție, clar nu putea fi, trebuia ca fiecare să-și facă programul astfel încât să nu se întâlnească. Asta va duce la un loc în Guiness Book pentru el, dar n-o să mai aibă puterea să se bucure de titlul de cel mai bătrân om din lume. Gata. Se hotărâse să o caute el, să facă tot ce-i stă în putință ca s-o găsească. Nici nu era greu, pentru că imaginea ei era ascunsă în tot ce e viu. Dimineața, când nu putea să doarmă, se uita la locul liber din pat, unde încăpeau lejer două persoane, pe lângă el, și îi dădeau lacrimile. Ce o să facă ? Bănuia că ar trebui să se îmbrace în cel mai frumos costum pe care-l avea și să o caute. Voia să-i spună că nu poate să se descurce, că nu mai are sens în lipsa ei. Ar trebui să se gândească la tot încă înainte de a se întâlni cu ea, să știe exact ce are de gând să spună, ce are de gând să facă. Ura momentele când începea să se bâlbâie în fața cuiva important. Cel mai rău era că amândoi lucrau în același loc înainte ca ea să dispară pentru un timp, iar o revenire bruscă putea să-l ia prin surprindere chiar când era cel mai puțin pregătit. Se gândise să renunțe la muncă  și să plece într-o călătorie lungă, dar dacă dispărea, atunci chiar că lucrurile s-ar fi oprit de tot.Dacă o s-o vadă într-o zi la ușa vreunui bătrân, o să meargă, poate, să stea de vorbă cu ea. Dar ce să-i spună ? Că totul o să fie bine ? Ar fi o minciună mult prea mare. De ce să nu o lase pe ea să vină înapoi ? Era o soluție ok, din punctul lui de vedere. Fără alergat, fără comisioane neplătite. Știa exact cine e. era un ciudat care nici nu știa că, dacă n-ar mai plânge și și-ar vedea de treabă, lucrurile s-ar fi aranjat. Citise odată o carte despre un ținut în care moartea nu mai venea. Până la urmă, fără niciun impuls din partea oamenilor, s-a întors. Poate că singura șansă era ca oamenii să-și pună dorința ca ea să se întoarcă. Până la urmă, și ceilalți aveau nevoie de ea, nu numai el. Ajunsese la concluzia dureroasă că timpul nu e altceva decât o mare glumă, că el va exista cât va exista și timpul. Dar poate că nu o să fie așa, poate că ea va exista cât va fi timpul. Poate că el va dispărea la un moment dat ca să-i lase controlul, ca s-o lase să domnească de una singură. Îți închipui că, așa cum el simțea că nu poate să mai trăiască, așa nici ea n-o să mai stea mult timp departe. Dar unde s-o fi dus ? Era principala lui întrebare. Nu-și dăduse seama că e singurul care trebuie să stea pe loc, în timp ce ei i se permite să iasă din Universul finit și să intre în celălalt, care e nemărginit. Se gândea la cum o să reacționeze toți când, așteptând să moară, asta nu se va întâmpla. Timpul o să le decidă soarta.